Acesta este aparatul electrocasnic care consumă cel mai puțin curent. Puțini români știu acest lucru

Acesta este aparatul electrocasnic care consumă cel mai puțin curent. Puțini români știu acest lucru
Sursa foto: Comisia Euroneană / EU energy labels
Publicat: 29/03/2022, 17:04

Aparatul cu cel mai mic consum de curent este cel care se încadrează într-o clasă energetică cu o eficiență superioară. Cei care vor să își reducă factura la curent și să protejeze și planeta trebuie să știe că, grație progreselor tehnologice și a materialelor folosite, ultimele generații de dispozitive și aparate electrocasnice consumă din ce în ce mai puțin, iar trendul este încurajat de politicile „verzi” la nivel european și mondial.

Potrivit Institutului pentru Diversificare și Conservare a Energiei (IDAE) din Spania, aproape 62% din consumul de energie al unei gospodării provine de la aparatele electrocasnice, restul reprezentând iluminatul. Conform estimărilor institutului:

  • Frigiderul conduce în clasament, cu aproape 19% din consumul total, urmat de
  • Televiziune: 7,5%
  • Mașini de spălat: 7,3%
  • Cuptor: 5,1%
  • Computer: 4,6%

Cum recunoașteți aparatele cu consum redus

Pentru a ajuta consumatorii să aleagă cele mai bune produse din punct de vedere al consumului energie, autoritățile, în cazul de față europene, au impus producătorilor să atașeze etichete energetice și, mai nou, privind designul energetic, confirm unor standarde comune.

Pe scurt, nu este o noutate în Uniunea Europeană, s-a stabilit din anii 90, dar recent, din 2021, s-a revenit la clasele energetice de la A la G, după ce pe piață apăruseră mai multe clase superioare clase A – până la A+++, care putea duce la confuzii printre consumatiori.

Astfel, etichete energetice sunt cel mai bun aliat, mai ales în cazul celor opt tipuri de aparate care au în mod tradițional cel mai mare consum:

  • frigidere si congelatoare
  • mașini de spălat
  • uscătoare
  • mașină de spălat cu uscător
  • mașină de spălat de vase
  • lămpi/becuri de interior
  • cuptor electric
  • aer condiționat

Noile etichete energetice ale UE aplicabile de la 1 martie 2021

Astfel, pentru a-i ajuta pe consumatorii din UE să își reducă facturile la energie și amprenta de carbon, autoritățile auropene introdus, acum un an, din 1 martie 2021, o versiune complet nouă a etichetei energetice a UE, recunoscută pe scară largă, în toate magazinele și la toate punctele online de vânzare cu amănuntul, conform unui comunicat al Comisiei Europeane.

Noile etichete sunt aplicabile inițial unui număr de patru categorii de produse – frigidere și congelatoare, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și televizoare (precum și alte monitoare externe), iar Comisia anunța că urmau etichete noi pentru becuri și lămpi cu surse de lumină fixe la 1 septembrie 2021, iar în anii următori se vor adăuga și alte produse.

Având în vedere că tot mai multe produse obțineau clasificarea A+, A++ sau A+++ conform scării anterioare, cea mai mare schimbare a fost revenirea la o scară mai simplă A-G. Aceasta este mai strictă și este concepută astfel încât foarte puține produse să poată obține inițial clasificarea „A”, ceea ce permite includerea unor produse mai eficiente pe viitor.

Produsele cele mai eficiente din punct de vedere energetic aflate actualmente pe piață vor fi acum etichetate în mod specific ca „B”, „C” sau „D”. Pe etichete este inclusă o serie de elemente noi, inclusiv codul QR care face legătura cu o bază de date paneuropeană, permițându-le consumatorilor să găsească mai multe detalii despre produs.

Clasele de eficiență energetică sunt calculate pe bazaunui indice de eficiență energetică, respectiv formula de calcul fiind I = C / C(R), unde C reprezintă consumul efectiv al aparatului electrocasnic în cauză, iar C(R) este consumul standars annual.

De exemplu, conform regulamentelor oficiale, în cazul frigiderelor/congelatoarelor, clasele în funcție de consum (kwh) pornesc de la A, cea mai eficientă din punbct de vedere al consumului redus, și G, clasa cu aparatele cele mai mari consumatoare de energie:

A = EEI mai mic de 41

B = 42 – EEI – 51

C = 51 – EEI – 64

D = 64 – EEI – 80

E = 80 – EEI – 100

F= 100 – EEI – 125

G = EEI mai mare 125

La capitolul televizoare, seturile voluminoase de tuburi catodice (CRT) erau ceea ce majoritatea oamenilor aveau în casele lor, dar astăzi există o serie de seturi mai elegante care sunt capabile să afișeze imagini la o calitate excepțională. Astfel, dacă un televizor https://paylesspower.com/blog/how-much-electricity-does-a-tv-use/ cu tehnologia LED consumă 80 w/oră, cel plasmă contribuie mai mult la factura la energie, respectiv 229 w/oră.

Și becurile au cunoscut o revoluție tehnologică în ultimii ani, de la clasicele becuri incandescente. Astfel, pe piață sunt disponibile becurile economice CFL, care au un consum mai redus de 4 – 5 ori față de cele tradiționale, dar și becurile cu LED, mai scumpe, dar mult mai efeciente în timp.

Astfel, pentru o lumină generată de 450 de lumeni, un bec clasic consumă 40 w, iar unul LED, un maximul de 5 W.

Ce economii se pot face

Tot la 1 martie a intrat în vigoare o serie de norme privind „proiectarea ecologică” – îndeosebi referitoare la posibilitatea de reparare și la necesitatea ca producătorii să asigure disponibilitatea pieselor de schimb timp de mai mulți ani după ce produsele ies de pe piață.

Conform unui Eurobarometru realizat la nivelul întregii UE în 2019, 93 % dintre consumatori au confirmat că au recunoscut eticheta, iar 79 % dintre consumatori au spus că aceasta le-a influențat alegerea produsului cumpărat. Conform Comisiei Europene, se preconizează că, împreună cu cerințele minime de performanță armonizate (cunoscute sub denumirea de „proiectare ecologică”), normele UE în materie de etichetare energetică vor determina o reducere a cheltuielilor consumatorilor cu mii de miliarde de euro anual, generând totodată multe alte beneficii pentru mediu și pentru producători și distribuitori.

Comisia detalia, în secțiunea de întrebări și răspunsuri, că beneficiile estimate ale tuturor etichetelor energetice combinate și ale măsurilor de proiectare ecologică vor genera economii de energie primară până în 2030 în valoare de aproximativ 230 Mtep (milioane de tone echivalent petrol) pe an. Acesta este echivalentul consumului anual final de energie combinat al Spaniei și Poloniei.

Pentru consumatori, aceasta înseamnă o economie medie de până la 285 EUR pe an la facturile la energie ale gospodăriilor lor, scria Comisia.

De exemplu, în special în cazul mașinilor de spălat vase, se estimează că energia anuală utilizată de acestea ar ajunge să fie cu o treime mai mică până în 2030 datorită acestor măsuri, ceea ce reprezintă o economie de 80 kWh pe an, iar utilizarea mai eficientă a apei ar asigura economii de apă de 476 milioane m3 pe an, adică echivalentul a 190 000 de bazine de înot olimpice cu o adâncime de doi metri. Pentru frigidere și congelatoare, consumul anual de energie ar ajunge să fie cu 64 % mai mic până în 2030.

Mai mult, arăta Comisia, în 2020, veniturile suplimentare generate de măsurile privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică se ridicau la 66 de miliarde de euro și ar putea ajunge la 91 de miliarde de euro până în 2030. Numărul locurilor de muncă conexe a crescut cu peste 930.000 în 2020 și ar putea ajunge la aproximativ 1,26 milioane până în 2030

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?